Căsătoria în Marea Britanie și cum poate fi recunoscută în România
Dacă v-ați căsătorit în Marea Britanie vă informăm că trebuie să înregistrați căsătoria în registrele de stare civilă române, altfel căsătoria dumneavoastră nu este recunoscută de autoritățile române.
Felicitări cetățenilor români care și-au găsit sufletele pereche în Marea Britanie! Pentru ca momentele de fericire să nu fie intimidate de procedurile birocratice, găsiți aici pașii pe care să îi urmați pentru a înscrie căsătoria și a putea actualiza documentele românești. Specialiștii noștri vă stau la dispoziție pentru a demara procedurile necesare.
Căsătoria și certificatul de căsătorie britanic
Primul pas pe care trebuie să îl urmați este să obțineți certificatul de căsătorie britanic. După ce căsătoria dumneavoastră a fost oficiată se va elibera un certificat de căsătorie britanic. Vă recomandăm să verificați cu atenție informațiile de pe certificatul britanic pentru a evita cele mai comune erori. Asigurați-vă că numele soților sunt scrise cu diacritice (ă,â,î,ș,ț) și că numele părinților este scris corect și complet.
Apostila de la Haga și traducerea autorizată
După ce obțineți certificatul de căsătorie britanic acesta trebuie supralegalizat cu Apostila de la Haga. Supralegalizarea certificatului de căsătorie britanic este necesară pentru ca autoritățile române să poată recunoaște căsătoria în UK. Serviciile oferite de Cozma Consultants sunt atât în regim standard cât și în regim de urgență, în funcție de situația și nevoile clientului.
În urma supralegalizării, certificatul de căsătorie și apostila trebuie traduse din limba engleză în limba română de către un traducător autorizat. Trebuie să aveți 2 exemplare originale ale traducerii autorizate. Traducătorii noștri sunt autorizați de Ministerul Justiției și au depus specimenul semnăturii și sigiliului la Consulat. Traducătorii noștri au experiență vastă în traducerea actelor juridice și documentele trec prin 2 filtre de verificare înaintea eliberării.
Asistență pentru obținerea certificatului de căsătorie românesc
Următoarea etapă presupune programarea la sediul Secției Consulare pentru obținerea certificatului de căsătorie românesc. La momentul programării trebuie să se prezinte ambii soți cu toate documentele valabile în original. Documentele necesare sunt: certificatele de naștere ale soților în original, cărțile de identitate valabile (“buletinele”) sau pașapoartele valabile, certificatul de căsătorie britanic cu apostila de la Haga și 2 exemplare originale ale traducerii din limba engleză în limba română. Dacă ați mai fost căsătoriți anterior va trebui să prezentați documente suplimentare justificative precum certificatul de naștere cu mențiunile căsătoriei anterioare și a divorțului și certificatul /hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă.
Compania Cozma Consultants vă oferă serviciul de supralegalizare cu apostila de la Haga (în regim standard sau de urgență) și servicii de traducere prin traducătorii colaboratori. De asemenea, vă putem oferi serviciul de asistență pentru programarea la Secția Consulară din Londra pentru a ridica certificatul de căsătorie românesc.
Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne
Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne