Declarația pentru eliberarea pașaportului copilului (Consulat)
Pentru a obține pașaportul copilului, părintele care însoțește minorul are nevoie de o declarație din parte părintelui care nu se poate prezenta la Consulat sau Secția de pașapoarte din România.
Ce este declarația pentru eliberarea pașaportului minorului?
Declarația pentru eliberarea pașaportului copilului minor este un act notarial prin intermediul căruia îi exprimi consimțământul pentru ca celălalt părinte să solicite eliberarea pașaportului simplu pentru copil. Părintele împreună cu minorul pot depune cererea pentru eliberarea pașaportului în România sau în străinătate prin Consulat (programarea este necesară), fiind însă necesară, în acest caz, declarația din partea părintelui care nu îl însoțește pe minor în cadrul acestei proceduri.
Ce acte sunt necesare?
Pentru întocmirea declarației este nevoie de:
- Actul de identitate al părintelui care face împuternicirea, în original (pașaport sau carte de identitate valabilă);
- Copia actului de identitate al părintelui împuternicit;
- Copia certificatului de naștere românesc al minorului.
Pentru autentificarea declarației notariale la sediul unei Secții Consulare/Ambasade este necesară doar prezența ta, nu și a celuilalt părinte pe care îl vei împuternici. Compania Cozma Consultants oferă serviciul de asistență pentru dosarul pentru programarea la Consulatul cel mai apropiat de tine. Trimite o cerere prin formularul de contact aici.
Ce cuprinde declarația pentru eliberarea pașaportului minorului?
Informațiile cuprinse de acest tip de declarație notarială:
- Datele de identificare ale copilului minor, cuprinse în textul certificatului de naștere;
- Datele de identificare complete ale părintelui care nu va putea însoți minorul;
- Tipul de document pentru care va aplica celălalt părinte (în cazul de față, pașaportul pentru copilul minor);
- Adresa completă a domiciliului pe care îl va avea copilul minor.
Domiciliul copilului
Copilul poate avea domiciliul numai la adresa de domiciliu comună a părinților sau la adresa unuia dintre părinți, în cazul în care părinții au domicilii diferite pe carțile de identitate sau pașapoarte. Astfel, pentru cazurile în care părinții locuiesc separat, domiciliul minorului este acela unde acesta își are reședința statornică (unde petrece cel mai mult timp din an).
Dacă părinții sunt divorțați, în cazul custodiei unice (copilul este încredințat spre creștere și educare unuia dintre părinți), domiciliul minorului este la părintele care a primit încredințarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar în cazul custodiei comune (ambii părinți exercită autoritatea părintească în comun), domiciliul minorului este stabilit de către judecător la unul dintre cei doi părinți.
Trebuie să ai în vedere faptul că schimbarea domiciliului minorului din România în Marea Britanie se poate realiza, chiar dacă minorul a fost încredințat unuia dintre părinți prin hotărâre judecătorească și numai dacă există acordul scris (prin declarație notarială/prezența fizică) a celuilalt părinte.
Domiciliul copilului în Marea Britanie
Poți solicita pentru copil un pașaport cu domiciliul în Marea Britanie numai dacă cel puțin unul dintre părinți are deja un pașaport cu domiciliul în Marea Britanie. În caz contrar, părintele în cauză trebuie să solicite, o dată cu minorul, eliberarea unui asemenea pașaport.
Obține declarația de la Consulat
Depunerea cererii pentru obținerea declarației necesare se face numai pe bază de programare, serviciu pe care echipa Cozma Consultants îl facilitează pentru clienții noștri.
3 pași de urmat
Echipa Cozma Consultants îți poate oferi consultanța necesară, verificarea documentelor și completarea formularului pentru programarea la Consulat, în vederea obținerii declarației necesare, acesta fiind unul dintre serviciile pe care noi îl putem oferi clienților noștri. Iată ce trebuie să faci:
- Achită taxa de asistență;
- Trimite-ne pe adresa de email [email protected] pozele sau scanările actelor necesare;
- Trimite-ne detaliile de contact: număr de telefon și adresa din Marea Britanie.
Călătoria în străinătate cu copilul minor
Dacă părintele împuternicit de tine să parcurgă etapele necesare în vederea obținerii pașaportului copilului minor urmează să și călătorească cu acesta în străinătate, trebuie să faci o declarație de călătorie prin intermediul căreia îți exprimi acordul cu privire la călătoria copilului însoțit numai de celălalt părinte. Pentru ca tu să poți da această declarație este necesar:
- Să deții pașaport românesc valabil sau carte de identitate valabilă (buletin);
- Să cunoști datele de identificare ale părintelui cu care va călători copilul/să deții o poză sau o copie xerox a cărții de identitate a părintelui însoțitor.
Informațiile prezentate anterior credem că sunt suficiente pentru ca tu să înțelegi cum funcționează acest proces al întocmirii declarației pentru eliberarea pașaportului copilului minor. Pentru mai multe detalii, nu ezita să ne contactezi. Suntem alături de tine la fiecare etapă atfel încât, la final, copilul tău să intre în posesia pașaportului și să puteți călători în condiții de siguranță și legalitate.
Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne
Dacă aveți întrebări sau doriți să vorbiți cu un specialist contactați-ne